Amintiri din cufarul sufletului

De ascultat, de simtit, de luat aminte.

Noutati

Mai multe modele gasiti AICI

Despre mentori si admiratie - studiu de caz

Pe vremea când am scris primele rânduri pe acest blog, mi-am făcut o promisiune, aceea că nu voi vorbi despre nonvaloare. Astăzi, când am privit interviul cu Dragoş Bucurenci, mi-am amintit ceva: nu am vorbit despre oamenii simpli, dar admirabili, astfel încât am decis să scriu despre unul dintre oamenii care mi-au trezit admiraţia pe parcursul liceului.Vă rog să scuzaţi lipsa verbelor şi să observaţi esenţa. Un om, o mamă, un zâmbet în spatele unei mâini de fier. Istoria lumii şi a vieţii într-o singură minte. Ambiţie, perseverenţă, dinamism în acelaşi suflet. Puterea de a inspira, de a manipula(în sensul bun al cuvântului) generaţii. Respectul a nenumăraţi elevi. Nu în ultimul rând, reuşită. Daniela Cetean, profesor de istorie, dar mai presus de toate mentor.

Later update: Mi-am amintit de un text superb scris de Mădălina despre doamna profesoară Cetean, un adevărat elogiu.

„TREI SFERTURI DE CER''

După ce-au bătut în ritm de colindă, inimile noastre de confetti se-ntorc spre băncile care aşteaptă rumene noile bârfe incendiare. Liceul nostru renunţă la cetinile de brad şi mirosul de scorţişoară, care se pierd printre tocurile răsunătoare, zumzăitul brăţărilor şi şuşotelile la fiecare colţişor de clasă. Ne-a fost dor de noi, dar mai ales ne-a fost dor de HCC. Vacanţa a prins în jocul ei noi poveşti, idile, enigme care se răspândesc ca prin magie în acest tablou vibrând a stil, clasă şi eleganţă. Nimeni nu ratează şansa de a se remarca. Suntem iarăşi toţi, pe aceleaşi coridoare pline de istorie şi urban. Ne place HCC, dar şi mai mult ne place sufletul din HCC.

Trăind prin fiecare colţişor al acestei clădiri impunătoare, am învăţat să iubim şi să ne dăruim liceului. Am învăţat să credem în cultură şi şcoală, să credem în noi. Sălile de clasă ne sunt temple, băncile ne sunt caiete, ofrande, dar mai ales, martorii cei mai de seamă ai creării noastre. Lemnul de stejar din fiecare clasă îşi are povestea lui, tablele îşi recunosc propriile genii, noi avem prilejul de a creşte sub aripile propriilor idoli. Şi dacă am vrea să ascultăm istoria şi viaţa din HCC-ul nostru, acesta ar vibra desigur într-un nume emblematic: Daniela Cetean.

Jurnalul de HCC devine astfel, în luna aceasta, un elogiu al tuturor elevilor care doresc să aclame, prin scrijelitul peniţei mele, geniul, energia şi onestitatea Doamnei profesoare de istorie, „mama” spirituală a multora dintre noi, căci, înainte de orice, Doamna Daniela Cetean ne învaţă să trăim, să credem în frumos. Înainte de a ne fi profesoară, ne este prietenă. Este vocea care mereu răsună a adevăr, a echilibru şi raţionament. Este sufletul din fiecare clipă de actual şi istorie a HCC-ului. Ea ne învaţă înţelegerea unei idei abstracte şi ne scrie mersul pe ape. Ne dă dreptul la adevăr, ne învaţă să ne preţuim istoria şi patria, originea şi persoana. Nu există lecţie de istorie prea grea, prea lungă sau prea plictisitoare; poate doar orele de curs sunt prea scurte. Nu există întâmplare spusă doar pe jumătate, ori minciună. Doamna Cetean este o hologramă vie a ceea ce noi vrem să devenim. Un CV impresionant, de la sine grăitor, la care se adaugă un suflet sprinten, energic, mereu vesel şi deschis tuturor provocărilor. Imaginaţi-vă treizeci de elevi, „războinici”, sorbind fiecare cuvânt al profesoarei despre holocaust, durere şi război. E momentul nostru de glorie doar ascultând. Daniela Cetean defineşte simplu dar pătrunzător adevărata dimensiune profesională şi spirituală a binecuvântării de a fi profesor. Suntem învăţaţi să ne respectăm prin faptele istorice măreţe, să iubim ţărâna în care ne dorm strămoşii, prietenii, anonimii care şi-au dăruit libertatea pentru libertatea noastră. De la „profa” de istorie am învăţat să credem în ’89, în şansele noastre. Perfecţionându-se în Franţa, Israel, SUA, prin doamna profesoară am primit astfel şi noi gramul nostru de cunoştinţe şi fericire. Trăim prin cuvintele ei, care ne devin laitmotive şi „zâne” profesionale. Ne formăm ieşind de sub bagheta magică a unor profesori de geniu precum Doamna Daniela Cetean şi sperăm la propriul nostru colţ de rai intelectual.

Prin filele acestei reviste găsesc de cuviinţă a-i da Albei Iulia onoarea şi răgazul de ne cunoaşte propriii „eroi”. Desprinsă din băncile Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Doamna Cetean îşi dedică secundă de secundă, de 16 ani încoace, timpul şi sufletul formării noastre. Rândurile sunt prea încorsetate pentru a putea aminti realizările deosebite ale dânsei, lucruri care fac din Doamna Cetean un simbol al HCC-ului şi un idol al tinerilor şi vechilor „hcc-işti”. Nu este elev, din cei aproape o mie, căruia să nu i se lumineze faţa când îi pronunţă sau îi aude numele. E necesar a remarca sensibilitatea profesoarei pentru istoria holocaustului, încununată şi cu un stagiu de pregătire în Israel, pentru crimele comunismului şi adevărul despre revoluţia schimbării noastre. Un as în ale predatului, Doamna Cetean şi-a încununat cunoştinţele prin stagii de pregătire în străinătate, excursii în care noi am avut şansa de a trăi încă o dată drame şi adevăruri istorice, înţelegându-le pe deplin importanţa. Premii extrem de numeroase, proiecte care încununează astfel geniul şi măiestria unui suflet născut să-i înveţe pe alţii a trăi.

Pentru noi, cei din HCC, Daniela Cetean înseamnă loialitate, credinţă, adevăr; înseamnă o făclie de talent, trei sferturi de duh pentru cei ca noi, binecuvântaţi cu lumina fiinţei „creatoarei” noastre Daniela Cetean. Parafrazând un proiect renumit care a încununat liceul nostru, oferindu-i un loc în topul celor mai bune zece colegii din ţară, noi, elevi ai prestigiosului şi mult iubitului HCC dorim să transmitem, cu sufletul pe această filă, plini de emoţie şi recunoştinţă, un motto care ne-a devenit crez:

ZECE PENTRU DOAMNA DANIELA CETEAN!

 Mădălina Nistor

Despre mentori si admiratie

Se spune ca parcursul nostru este in mare parte rezultat al existentei sau inexistentei mentorilor in viata. As putea spune ca fiecare perioada a vietii a avut un mentor, insa astazi am remarcat un fapt, acela ca, oamenii care sunt cu adevarat mentori, admirati de cei din jur, raman mentori pentru totdeauna. AICI gasiti mai mult decat un discurs despre mentori, gasiti o lectie de viata.

Concursuri Euro desk

Revin cu cateva concursuri promovate de catre EuroDesk cu legaturi in diferite domenii (pentru mai multe detalii dati click pe titlurile concursurilor):

Premiul Robin Cosgrove 2010-2011  - data limita de inscriere 31 martie 2011
Tinerii din intreaga lume, pana in 35 de ani, sunt invitati sa trimita articole nepublicate care sa prezinte idei inovatoare si creative pentru promovarea eticii in finante.


Vino voluntar la EuroBasket 2011 - data limita de inscriere 25 martie 2011

Campionatul EuroBasket 2011 va avea loc intre 31 august si 18 septembrie in sase orase din Lituania: Vilnius, Kaunas, Klaipėda, Šiauliai, Panevėžys si Alytus.

Fani ai baschetului si voluntari din lumea intreaga sunt invitati sa se inscrie pentru a avea sansa de a participa si contribui la eveniment, muncind alaturi de vedetele de top ale baschetului european.

Targul de Stiinta Google 2011 - data limita de inscriere 4 aprilie

Targul de Stiinta Google in parteneriat cu CERN, LEGO Group, National Geographic si Scientific American a lansat un foarte interesant si important targ de stiinta online care se adreseaza elevilor din intreaga lume cu varsta cuprinsa intre 13-18 ani. Acestia, individual sau in echipe de cate trei, trebuie sa construiasca si sa trimita un proiect stiintific (prin fotografii sau clipuri video) interesant si creativ, relevant pentru lumea de azi.

Concurs international de eseuri 2011: Tineretul si migratia - data limita de inscriere 17 martie 2011

Banca Mondiala invita toti tinerii cu varste intre 18 si 25 de ani din lumea intreaga sa participe la acest concurs international. Ei trebuie sa trimita un eseu sau un film video care sa raspunda la urmatoarele intrebari:

• Care este impactul pe care l-a avut migratia (internationala sau interna, intr-o tara de trimitere sau de primire) asupra ta, familiei tale, comunitatii sau tarii tale?
• Cum percepi beneficiile migratiei (mai multe oportunitati pentru tineri) si riscurile sale (exodul de creiere, emigrarea ilegala si exploatarea tinerilor migranti)?
• Ce actiuni recomanzi pentru sporirea oportunitatilor pentru tinerii migranti in tarile lor de destinatie si in tarile lor de origine?

 Succes!!!

Mai bine taci decat sa sa-mi spui nimic

Nu-i asa ca uneori v-ati dori sa le spuneti unora sa taca pentru ca va distrug starea, energia, sau ideile? Uneori mi-ar placea ca toata lumea sa aiba scotch pe gura, sa taca si sa nu mai faca galagie, sa nu mai existe galagie, sa imi lase gandurile si ideile in pace, pentru ca in toata galagia asta, simt ca m-am pierdut de mine, nu pe mine, ci de mine. Da, da ,adica eu de mine. Cum vine asta? Pai simplu, eu mi-am pierdut o parte din mine, un ceva, si de data asta nu mai e ursuletul de plus, e ceva ce nici macar nu pot sa numesc, pentru ca nu are nume. Nu e ambitia pentru ca pe ea o mai am, nici sufletul pentru ca il simt in continuare in mine. E  un ceva care s-a pierdut in galagie si tehnologie. 

Am pierdut casetele audio cand au aparut cd-urile, apoi am pierdut si cd-urile cand a aparul mp3-ul. Am pierdut scrisul cand a aparut televizorul, si mai apoi tastatura, nu e vina calculatorului, ci a tastaturii. Pai nu puteau sa faca ei un calculator fara tastatura, unul care sa necesite un pix?Dar nu ar avea farmec, pentru ca el, calculatorul, produce galagia, si galagia omoara arta, ideile, simplitatea din care decurg toate lucrurile frumoase. Pentru ca atunci cand scrii, nu auzi decat fosnetul creionului pe foaie, atunci cand citesti, pe ai paginii, atunci cand scrii nu poti gresi, nu scrii cuvinte intortocheat, le scrii corect, sublim. 

Cateodata mi-ar placea sa inchid lumea intr-o cutie, sau intr-un glob de sticla, precum cele de craciun, si sa o agit pana cand ii vine mintea la cap, pana cand intelege ca exista mai mult decat tehnologie si bani, pana cand va vedea sublimul si va intelege arta, simplitatea omului si natura sa si pana cand va intelege ca uneori prea multe cuvinte si prea multa vorba devin neinteresante, necaptivante, fara sens. As prefera gestul in locul cuvantului, pentru ca gestul vorbeste mai tare decat cuvantul. As prefera tacerea care spune totul, in locul conversatiilor lungi doar pentru a umple un timp, pentru a face conversatie si pentru a exersa vorbitul. Mai bine taci decat sa-mi spui nimic.