Unicitate duala

Nu suntem deosebiţi, nici unici. Nu suntem singurele persoane de pe pământ cărora li se întâmplă să uite, să sufere, să zâmbească, să fie fericiţi sau trişti, să fie triumfători sau ... să existe. Nu există cazuri singulare. De fapt, mă înşel, există, dar aici vorbim despre boli grave, despre genii şi încă vreo două, trei categorii de persoane. Însă restul suntem replici ale unui model, unele mai stilizate, altele mai rebele, iar cel mai bun mod de a demonstra acest lucru este amintindu-ne ceea ce am citit. De prea multe ori am auzit vorbindu-se despre regăsirea în personajul X sau Y, când, de fapt, este regăsirea în noi înşine, în acel "eu" care vrea să se ascundă, care se neagă, dar inevitabil se afirmă. Ce modalitate mai bună de a te analiza poate exista, dacă nu analiza reflexiei? Este mai uşor să critici sau să admiri o reflexie decât să-ţi vorbeşti ţie. Doar nu eşti nebun, nu? Sau poate...şi salcâmii înnebunesc.