Defineste "acum"

Acum e ACUM, acum nu e poate, acum nu e maine, acum nu e mai tarziu. Cand suntem mici 'acum', chiar inseamna 'acum', insa odata cu trecerea anilor, cu maturizarea, 'acum' devine 'maine', 'mai tarziu', 'poate', 'daca'... Daca ne-ar ramane reflexul de a face lucrurile exact in momentul in care spunem ca le vom face, oare cum ar arata viata noastra? Oare cum ar arata planeta? Oare cum ar arata o lume a oamenilor mari in care copiii ar sta langa ei si le-ar reaminti ce au promis sa realizeze si mai ales, cand?Pentru tine ce inseamna ACUM? Acum, sau...mai tarziu putin?

Read more »

Ne pretindem a fi oameni, dar uitam sa ajutam

Am fost invatati sa fim buni, dar totusi, suntem atat de rai

Am invatat sa iertam, dar totusi, nu putem nici macar sa uitam

Am invatat sa scriem si  sa citim, dar totusi nu suntem  capabili sa ne exprimam

Sincer, onest, deschis, liber

Au murit oameni in decembrie '89 pentru ca noi sa fim liberi

Iar noi astazi ne batem joc de libertatea noastra si lupta lor

Uitandu-ne valorile, calcand peste istorie si chiulind de la construirea propriului viitor

Au murit pentru noi oameni pentru ca democratie sa existe pe bune, nu doar in dictionar

Au murit oameni pentru ca limbile straine sa poata fi folosite nu doar de membrii de partid plecati in delegatii

Iar noi stam si asteptam sa cada ceva din cer, dar nu va fi asa

Suntem o generatie care trebuie sa lupte, suntem generatia care trebuie sa demonstreze prin fapte si nu prin vorbe ca vrea altceva si ca poate sa-si construiasca o tara in care sa poata trai

Suntem generatia pe care o asteapta alte generatii, suntem cei care vor da exemplul

Chiar daca schimbarea nu va fi finalizata de catre noi, macar vom cladi jumatate de horn, iar fumul va iesi afara macar pe jumatate

Iar copiilor nostri le va ramane responsabilitatea de a aerisi in intregime casa in care un popor traieste

Lor le-a fost impusa o mentalitate, ei au trait cu prea multe stereotipuri, dar noi?

Noi ce scuza avem? Am trait cu Cartoon Network, cu Romania Libera, cu posturi tv  internationale, am copilarit fara teama de militie si avut mai multe drepturi decat obligatii

Noi nu avem scuza, noi avem responsabilitati fata de ei, de noi, si iar de ei.

Avem imprejurarea potrivita pentru a demonstra ca nu suntem huligani,  ratati sau fara viitor. Avem imprejurarea sa demonstram cata vointa avem si cat de buni suntem.

Read more »

Posted in: Vise Romanesti

Lecturi Urbane, Aici ,Acum

După evenimentele din ultimul an, cred cu tărie că cele mai satisfăcătoare, frumoase, reuşite lucruri sunt cele făcute spontan. Aşa a apărut Never Too Young în viaţa mea, aşa au apărut Lecturi Urbane, spontan. Acum aproape o lună, Radu, colegul meu "de suferinţă" de la ANTY îmi trimitea un link spre blogul lui Adrian Ciubotaru. Eu îl citesc de ceva vreme şi mă gândeam care e minunea pe care nu o descoperisem eu încă :)) Aşa e când crezi că le-ai văzut pe toate. Lecturi Urbane Alba Iulia început cu "nu le trimiţi un mail?" şi a continuat cu un răspuns spontan al Cristianei Andrei, un om de care imi e tare drag chiar dacă încă nu o cunosc personal, care ne spunea că putem să organizăm noi ediţiile LU. Spontaneitatea de care ziceam la început, se referă la faptul că ne-am ghidat după un impulsivitate de moment. Lipsa impulsivităţii ne-ar fi costat acest minunat proiect, deoarece, ulterior am aflat că bloggerii albaiulieni trimiseseră un mail cu doar o zi mai târziu. Norocul nostru, dar nu e bai, pentru că şi ei au dezvoltat o iniţiativă foarte faină "Comoara din cetate". Oraş mic, oameni mari:)

Read more »

Posted in: Vise Romanesti

Timp, încotro mergi ?

"Timp, încotro mergi ? Spre ce meleaguri noi grăbit alergi ? Şi cum poți într-o zi. Să schimbi în oameni mari niște copii ?" Sună cunoscut, nu? Aproape că a devenit un clişeu al tranziţiei dinspre licean spre "om mare", însă rămâne un clişeu. Cred că nu este vreo persoană căreia să nu i se fi spus la finalul anilor de liceu cel puţin o frază de genul "de acum eşti om mare, gata cu copilăriile". Cât de dur sună "de acum", de parcă aş putea într-o clipă să mă despart de o bucată din mine, de parcă aş putea să spun adio şi să nu mai simt nimic. "Oamenii mari" sunt duri, reci şi parcă inumani când ne cer să uităm o simplitate complicată a vieţii, parcă ne cer să uităm pentru că ei nu se pot întoarce în timp, parcă durerea rupturii noastre le hrăneşte propria falsă fericire. Cum poţi să îi ceri unui copil cu vise mari, să nu mai viseze, să nu mai fie copil, să fie matur? În ceea ce mă priveşte, n-am încetat să fiu licean, voi fi licean până la capăt. E ca şi cum cineva mi-ar impune să nu mai fiu copil, sunt şi voi fi copil atâta timp cât voi avea părinţi, pentru că părinţii ne fac copii, şi nu noi singuri. Exact cum suntem copii pentru că avem părinţi, aşa suntem şi liceeni pentru că avem colegi. Colegii noştrii cu care am râs şi plâns deopotrivă, cu care am chiulit sau copiat. De multe ori vroiam să creştem mari, dar acum am vrea să oprim timpul, dacă nu chiar să îl dăm înapoi. De ce? Probabil pentru că "oamenii mari" nu mai visează cu sufletul, ci cu mintea. Oare cum ar arăta o lume condusă de copii?

Read more »

Posted in: oameni

Punct si de la capat

Cand simti ca viata trece pe langa tine, pune-i piedica. Nu-i drept sa treaca asa pe langa tine. Nu te mai plange, fa ceva, misca ceva. Cateva luni bune am simtit ca viata mea e un lant prea lung de erori, de alegeri gresite, de contraste si nepotriviri. Dar azi, azi, dupa cateva zile de somn putin, de energizant prea mult, ore tarzii, invatat pentru examene si lecture urbane, am realizat ca nimic nu e in zadar, ca lumea se misca, ghiciti datorita cui? Mie! A naibii modestie, nu prea se simte confortabil in clipele astea. O persoana desteapta, spre ca se intelege ideea, mi-a zis odata sa ma apreciez pe mine si  sa fiu constienta de ceea ce fac si de ceea ce pot. Are dreptate, nu-s  eu asa surda cum par : )) Am avut o perioada in care negam ca sunt buna la  ceea ce fac, si am cuibarit prea multa energie negativa. Azi, energia aia a fost concediata, data afara din casa pe care o detinea cu chirie, chirie pe care evident ca nu o platea ea, ci eu. Nu mi-a pierit realismul, insa m-am intors la o parte din mine, partea aia care stie ce vrea, care stie ca e un soare pe cer care straluceste prea frumos pentru ca eu sa vad norii din jur. Am sters tot ceea ce mai avea o legatura cu trecuturi triste, mesaje, poze, texte, ganduri, tot. Adio lucruri triste din viata mea. De azi sunt iar copilul cu ochii mari care se iubeste pe el, sau cel putin invata sa se reiubeasca.

 “Prietenii buni sunt ingeri pazitori”

Read more »

Posted in: oameni