Vrem sau nu sa admitem, suntem ocupati "din nastere". Poate ca exagerez, nu chiar din nastere, insa de pe la varsta de un an, si cam pana pe la sfarsitul vietii suntem ocupati. Cu ce? Jucandu-ne cu jucariile noastre. Acestea evolueaza, difera, se schimba, dar semnifica acelasi lucru, "obiectul" care ne tine ocupati.
Pe oricine intrebi ce face, iti raspunde ca este ocupat, ca are de facut "700 de lucruri" azi si mai are de inceput inca 1000, ca nu are timp acum, dar promite ca in weekend sau peste doua saptamani, cand se termina sesiunea, cand seful pleaca in concediu, cand va fi mai putin ocupat, cand termina de renovat garajul chiar daca nu mai tine de mult masina in el, bucataria chiar daca nici macar nu mai are timp sa gateasca, ci o tine de decor, dar mai ales pentru ca "toti oamenii botezati" au in casa bucatarie, va veti intalni. Probabil da, sau probabil nu. De obicei mai trece o luna, doua, trei, pana cand primesti un telefon, iar persoana de la capatul firului te invita la o cafea, la film sau poate la ea acasa sa iti arate ce "modificari" a mai facut. Si aici intervin cele prea multe lucruri pe care le ai tu de facut, cele 1000 de lucruri pe care interlocutorul tau le avusese de facut cu ceva timp in urma. Intr-un mod total previzibil situatia se repeta, doar ca de data aceasta tu esti cel "ocupat".
Astfel reusiti "performanta" de a va vedea eventual de Craciun, Paste, aniversari, revelion daca cumva sunteti in acelasi grup, sau poate la nunti, botezuri, sindrofii. Nu spun ca e rau sa fi ocupat, e chiar foarte bine, a fi ocupat e de fapt "starea mea generala". M-am nascut ocupata si, cel mai probabil voi muri ocupata, dar nu ma deranjeaza, ba chiar a inceput sa imi placa, mai ales de un timp. Dar, revenind la ideea anterioara, starea noastra generala de "nascut ocupat" raceste relatii, prietenii. Si atunci? Si atunci ce facem? Hartiile de la birou, cursurile sau garajul proaspat renovat nu vor putea sa stea cu noi la o discutie. Sunt "nascuta ocupata", dar cu timp pentru prietenii mei, si ma mandresc cu asta. Voi?
Pe oricine intrebi ce face, iti raspunde ca este ocupat, ca are de facut "700 de lucruri" azi si mai are de inceput inca 1000, ca nu are timp acum, dar promite ca in weekend sau peste doua saptamani, cand se termina sesiunea, cand seful pleaca in concediu, cand va fi mai putin ocupat, cand termina de renovat garajul chiar daca nu mai tine de mult masina in el, bucataria chiar daca nici macar nu mai are timp sa gateasca, ci o tine de decor, dar mai ales pentru ca "toti oamenii botezati" au in casa bucatarie, va veti intalni. Probabil da, sau probabil nu. De obicei mai trece o luna, doua, trei, pana cand primesti un telefon, iar persoana de la capatul firului te invita la o cafea, la film sau poate la ea acasa sa iti arate ce "modificari" a mai facut. Si aici intervin cele prea multe lucruri pe care le ai tu de facut, cele 1000 de lucruri pe care interlocutorul tau le avusese de facut cu ceva timp in urma. Intr-un mod total previzibil situatia se repeta, doar ca de data aceasta tu esti cel "ocupat".
Astfel reusiti "performanta" de a va vedea eventual de Craciun, Paste, aniversari, revelion daca cumva sunteti in acelasi grup, sau poate la nunti, botezuri, sindrofii. Nu spun ca e rau sa fi ocupat, e chiar foarte bine, a fi ocupat e de fapt "starea mea generala". M-am nascut ocupata si, cel mai probabil voi muri ocupata, dar nu ma deranjeaza, ba chiar a inceput sa imi placa, mai ales de un timp. Dar, revenind la ideea anterioara, starea noastra generala de "nascut ocupat" raceste relatii, prietenii. Si atunci? Si atunci ce facem? Hartiile de la birou, cursurile sau garajul proaspat renovat nu vor putea sa stea cu noi la o discutie. Sunt "nascuta ocupata", dar cu timp pentru prietenii mei, si ma mandresc cu asta. Voi?
2 comentarii:
melodia e durere! :D
ma bucur ca iti place:)
Trimiteți un comentariu