Despre mentori si admiratie - studiu de caz

Pe vremea când am scris primele rânduri pe acest blog, mi-am făcut o promisiune, aceea că nu voi vorbi despre nonvaloare. Astăzi, când am privit interviul cu Dragoş Bucurenci, mi-am amintit ceva: nu am vorbit despre oamenii simpli, dar admirabili, astfel încât am decis să scriu despre unul dintre oamenii care mi-au trezit admiraţia pe parcursul liceului.Vă rog să scuzaţi lipsa verbelor şi să observaţi esenţa. Un om, o mamă, un zâmbet în spatele unei mâini de fier. Istoria lumii şi a vieţii într-o singură minte. Ambiţie, perseverenţă, dinamism în acelaşi suflet. Puterea de a inspira, de a manipula(în sensul bun al cuvântului) generaţii. Respectul a nenumăraţi elevi. Nu în ultimul rând, reuşită. Daniela Cetean, profesor de istorie, dar mai presus de toate mentor.

Later update: Mi-am amintit de un text superb scris de Mădălina despre doamna profesoară Cetean, un adevărat elogiu.

„TREI SFERTURI DE CER''

După ce-au bătut în ritm de colindă, inimile noastre de confetti se-ntorc spre băncile care aşteaptă rumene noile bârfe incendiare. Liceul nostru renunţă la cetinile de brad şi mirosul de scorţişoară, care se pierd printre tocurile răsunătoare, zumzăitul brăţărilor şi şuşotelile la fiecare colţişor de clasă. Ne-a fost dor de noi, dar mai ales ne-a fost dor de HCC. Vacanţa a prins în jocul ei noi poveşti, idile, enigme care se răspândesc ca prin magie în acest tablou vibrând a stil, clasă şi eleganţă. Nimeni nu ratează şansa de a se remarca. Suntem iarăşi toţi, pe aceleaşi coridoare pline de istorie şi urban. Ne place HCC, dar şi mai mult ne place sufletul din HCC.

Trăind prin fiecare colţişor al acestei clădiri impunătoare, am învăţat să iubim şi să ne dăruim liceului. Am învăţat să credem în cultură şi şcoală, să credem în noi. Sălile de clasă ne sunt temple, băncile ne sunt caiete, ofrande, dar mai ales, martorii cei mai de seamă ai creării noastre. Lemnul de stejar din fiecare clasă îşi are povestea lui, tablele îşi recunosc propriile genii, noi avem prilejul de a creşte sub aripile propriilor idoli. Şi dacă am vrea să ascultăm istoria şi viaţa din HCC-ul nostru, acesta ar vibra desigur într-un nume emblematic: Daniela Cetean.

Jurnalul de HCC devine astfel, în luna aceasta, un elogiu al tuturor elevilor care doresc să aclame, prin scrijelitul peniţei mele, geniul, energia şi onestitatea Doamnei profesoare de istorie, „mama” spirituală a multora dintre noi, căci, înainte de orice, Doamna Daniela Cetean ne învaţă să trăim, să credem în frumos. Înainte de a ne fi profesoară, ne este prietenă. Este vocea care mereu răsună a adevăr, a echilibru şi raţionament. Este sufletul din fiecare clipă de actual şi istorie a HCC-ului. Ea ne învaţă înţelegerea unei idei abstracte şi ne scrie mersul pe ape. Ne dă dreptul la adevăr, ne învaţă să ne preţuim istoria şi patria, originea şi persoana. Nu există lecţie de istorie prea grea, prea lungă sau prea plictisitoare; poate doar orele de curs sunt prea scurte. Nu există întâmplare spusă doar pe jumătate, ori minciună. Doamna Cetean este o hologramă vie a ceea ce noi vrem să devenim. Un CV impresionant, de la sine grăitor, la care se adaugă un suflet sprinten, energic, mereu vesel şi deschis tuturor provocărilor. Imaginaţi-vă treizeci de elevi, „războinici”, sorbind fiecare cuvânt al profesoarei despre holocaust, durere şi război. E momentul nostru de glorie doar ascultând. Daniela Cetean defineşte simplu dar pătrunzător adevărata dimensiune profesională şi spirituală a binecuvântării de a fi profesor. Suntem învăţaţi să ne respectăm prin faptele istorice măreţe, să iubim ţărâna în care ne dorm strămoşii, prietenii, anonimii care şi-au dăruit libertatea pentru libertatea noastră. De la „profa” de istorie am învăţat să credem în ’89, în şansele noastre. Perfecţionându-se în Franţa, Israel, SUA, prin doamna profesoară am primit astfel şi noi gramul nostru de cunoştinţe şi fericire. Trăim prin cuvintele ei, care ne devin laitmotive şi „zâne” profesionale. Ne formăm ieşind de sub bagheta magică a unor profesori de geniu precum Doamna Daniela Cetean şi sperăm la propriul nostru colţ de rai intelectual.

Prin filele acestei reviste găsesc de cuviinţă a-i da Albei Iulia onoarea şi răgazul de ne cunoaşte propriii „eroi”. Desprinsă din băncile Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Doamna Cetean îşi dedică secundă de secundă, de 16 ani încoace, timpul şi sufletul formării noastre. Rândurile sunt prea încorsetate pentru a putea aminti realizările deosebite ale dânsei, lucruri care fac din Doamna Cetean un simbol al HCC-ului şi un idol al tinerilor şi vechilor „hcc-işti”. Nu este elev, din cei aproape o mie, căruia să nu i se lumineze faţa când îi pronunţă sau îi aude numele. E necesar a remarca sensibilitatea profesoarei pentru istoria holocaustului, încununată şi cu un stagiu de pregătire în Israel, pentru crimele comunismului şi adevărul despre revoluţia schimbării noastre. Un as în ale predatului, Doamna Cetean şi-a încununat cunoştinţele prin stagii de pregătire în străinătate, excursii în care noi am avut şansa de a trăi încă o dată drame şi adevăruri istorice, înţelegându-le pe deplin importanţa. Premii extrem de numeroase, proiecte care încununează astfel geniul şi măiestria unui suflet născut să-i înveţe pe alţii a trăi.

Pentru noi, cei din HCC, Daniela Cetean înseamnă loialitate, credinţă, adevăr; înseamnă o făclie de talent, trei sferturi de duh pentru cei ca noi, binecuvântaţi cu lumina fiinţei „creatoarei” noastre Daniela Cetean. Parafrazând un proiect renumit care a încununat liceul nostru, oferindu-i un loc în topul celor mai bune zece colegii din ţară, noi, elevi ai prestigiosului şi mult iubitului HCC dorim să transmitem, cu sufletul pe această filă, plini de emoţie şi recunoştinţă, un motto care ne-a devenit crez:

ZECE PENTRU DOAMNA DANIELA CETEAN!

 Mădălina Nistor